Arestat pentru că îşi modifica notele online

Jose Bautista

Jose Bautista, un elev în vârstă de 18 ani, a fost arestat zilele trecute de către autorităţile americane pentru că şi-a modificat notele online, accesând fără drept serverele liceului în care învăţa, Dr. Michael M. Krop, scriu cei de la NBC Miami.

Acesta cred că este visul oricărui elev care are note mai puţin bune, să poată să şi le modifice după bunul plac şi fără prea mult efort, direct din faţa calculatorului.

Aici nu vorbim de vreo breşă de securitate IT sau că Jose Bautista era vreun mare hacker, ci de mult tupeu din partea lui, fiindcă a intrat fără permisiune în biroul directorului şi astfel a ajuns în posesia datelor de logare ale acestuia.

Ca şi cum modificarea propriilor note nu era suficientă, Bautista fiind fire întreprinzătoare, a zis să-şi ajute încă 4 colegi pentru a avea şi aceştia parte de rezultate şcolare după pofta inimii, totul contra cost bineînţeles.

Directorul a aflat, l-a pus pe profesorul de ocazie să-i ofere o mărturie scrisă, după care a anunţat poliţia.

Jose Bautista a fost arestat joia trecută, iar vineri a apărut în faţa judecătorului care a stabilit pentru acesta o cauţiune de 20.000 de dolari. Sâmbătă i-a fost plătită cauţiunea şi în prezent este arestat la domiciliu, fiind obligat să poarte şi o brăţară cu GPS.

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *