Securitate IT: Cardul preşedintelui PayPal a fost clonat

card bun pentru atasat paypal

Cartea de credit a preşedintelui PayPal a fost clonată atunci când a efectuat o vizită în Marea Britanie, a anunţat acesta pe contul personal de Twitter.

David Marcus a precizat că infractori încă neidentificaţi au folosit un dispozitiv special pentru a-i clona cartea de credit, după care au fost efectuate “tone” de tranzacţii de pe contul acestuia.

Preşedintele PayPal, procesator de plăţi on-line deţinut de către eBay, nu a pierdut oportunitatea de a face puţină publicitate firmei cu ajutorul acestui eveniment neplăcut, afirmând că toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă acei comercianţi ar fi acceptat plata cu PayPal. Aplicaţia “PayPal Here” ar fi mascat numărul cardului şi astfel clonarea cărţii de credit nu ar mai fi avut loc cu succes. Tehnologia care implică folosirea unui dispozitiv periferic cu bluetooth pentru a efectua plata, a fost introdusă anul trecut în Marea Britanie.

Marcus a dezvăluit toate aceste lucruri printr-o serie de actualizări pe contul oficial de Twitter al acestuia, scriind “Cardul meu a fost clonat în timp ce mă aflam în Marea Britanie. Au fost efectuate “tone” de tranzacţii. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă acei comercianţi acceptau PayPal”.

Cartea de credit în cauză era dotată cu cip, însă David crede că nu acea parte a fost compromisă, ci mai degrabă banda magnetică a fost citită cu ajutorul unui aparat special.

Nu mai este un secret că şi persoanele publice pot cădea pradă infractorilor cibernetici, cu atât mai mult cu cât acestea sunt mai vizibile decât oamenii obişnuiţi. V-am scris şi eu aici, când discutam despre securitate IT, despre cărţi de credit ale unor vedete precum Katy Perry, Tom Cruise, Hugh Jackman, Ariana Grande, Michael Keaton sau Justin Biber, care au fost făcute publice pe Internet.

Sursa: The Register

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *