Site EA Games spart pentru a fura conturi Apple

electronic arts

Un site care face parte din reţeaua EA Games a fost spart, pe acesta fiind încărcată o pagină de phishing care avea ca scop aflarea datelor de logare ale clienţilor Apple, scriu cei de la netcraft.com.

Pagina de phishing este aproape identică celei originale, unei persoane obişnuite fiindu-i aproape imposibil să facă diferenţa dintre ele. Diferenţa o fac hackerii, pentru că după ce ţi-au fost compromise datele acestea vor fi folosite, cel mai probabil, pentru a face cumpărături pe cheltuiala ta.

Se pare că vina pentru accesarea ilegală a site-ului respectiv o poartă angajaţii EA Games, aceştia neactualizând o aplicaţie care rula pe acel server. Este vorba de WebCalendar versiunea 1.2.0, care datează din 2008, de atunci primind mai multe actualizări de securitate.

Iată de ce este important pentru fiecare dintre noi să avem minime cunoştinţe de securitate IT şi să actualizăm absolut toate programele pe care le folosim, indiferent că este vorba de site-ul nostru sau de calculatoarele personale.

Foto: Rebecca Williamson

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *