Telefon inteligent, persoană neinteligentă

Poliţia din Essex, Anglia, a primit o plângere din partea unei persoane căreia îi fusese furat telefonul mobil în timp ce se plimba prin parc, scriu cei de la BBC News.

La plângere a fost ataşată şi poza unui posibil suspect, fotografie realizată cu ajutorul unei aplicaţii care fusese instalată pe mobil şi care a realizat captura atunci când presupusul hoţ a introdus greşit codul PIN, ca mai apoi să o expedieze pe e-mail către proprietar.

Cum toţi oamenii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, la fel se întâmplă şi cu bărbatul respectiv, însă poliţia încearcă să dea de acesta pentru a recupera telefonul şi a vedea dacă într-adevăr mobilul a fost furat sau găsit pe jos.

Din poza de mai jos şi ţinând cont că persoana respectivă nu s-a prezentat până acum la o secţie de poliţie să predea obiectul găsit, pentru mine lucrurile sunt destul de clare.

Glumind, pare un tip care nu prea înţelege multe din lucrurile care se întâmplă în jurul lui. Pentru că nu i se vede decât capul, pot doar să-mi imaginez cum stă cu ambele picioare şi mâini pe telefon, în încercarea de a afla codul de deblocare, exact ca o maimuţă atunci când se chinuie să desfacă o nucă de cocos.

Sunt curios cum de nu au apărut până acum astfel de cazuri şi la noi, deoarece furturile de telefoane cred că sunt la ordinea zilei.

Să fie doar faptul că românii nu dau prea multă importantă securităţii IT sau nu au dorit să facă publice cazurile?

selfie haios

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *