Protecţie în cloud de la Microsoft

microsoft

Am citit un articol pe blogul Microsoft (TechNet Blogs) despre protecţia în cloud pe care o oferă compania americană, care este destul de interesant, prin faptul că oferă detalii despre cum funcţionează aceasta, atât pentru utilizatorii de acasă, cât şi pentru a veni în ajutorul dezvoltatorilor de software.

Desigur, toată această protecţie în cloud nu reprezintă tocmai ceva nou, mai ales că ea este folosită de mulţi ani de zile de către companiile din domeniul securităţii IT, în încercarea de proteja mai bine utilizatorii şi de a reduce impactul pe care îl au programele anti-virus asupra resurselor hardware ale calculatoarelor folosite de către clienţi.

Ideea de la care pleacă această protecţie în cloud este aceea de a răspunde cât mai repede noilor ameninţări informatice, totul realizat cu gândul la un consum redus de resurse hardware, pentru a avea un impact cât mai mic asupra computerelor utilizatorilor casnici. Acest lucru a venit ca o necesitate din cauza numărului din ce în ce mai mare a programelor malware. Viruşi din ce în ce mai mulţi, înseamnă semnături anti-virus din ce în ce mai multe, chiar dacă sunt adăugate cu grijă, rezultând nişte programe anti-malware consumatoare de resurse importante de sistem, totul conducând înspre o experienţă neplăcută a utilizatorului.

Soluţia pentru a reduce nivelul resurselor hardware consumate de către programele anti-virus, este reprezentată de către protecţia în cloud. Asta înseamnă că utilizatorul de acasă va avea un program anti-virus care să conţină un număr limitat de semnături, plus alte mecanisme de protecţie în faţa noilor ameninţări informatice, iar atunci când este detectat un program suspect, o amprentă a acestuia este trimisă în cloud, pentru a fi analizată pe puternicele serverele ale companiilor de securitate IT. În cazul în care acea mostră este clasificată drept malware, va fi adăugată la detecţie, iar utilizatorul va primi rutina de dezinfecţie.

La fel se întâmplă şi în cazul protecţiei în cloud de la Microsoft, acel articol venind şi în ajutorul companiilor care doresc să le fie trecute programele în lista celor sigure. Pentru a face acest lucru, Microsoft îi îndeamnă pe dezvoltatori să-şi semneze digital programele, să aibă grijă de acele chei pentru a nu fi furate şi utilizate de către hackeri, să încerce să reducă posibilitatea ca al lor soft să conţină vulnerabilităţi şi să verifice ca nu cumva programele lor să fie incluse în unele malware.

Dacă totul pare foarte frumos în cazul protecţiei în cloud, lucrurile nu sunt tocmai aşa. Pe cât de multe lucruri bune vin odată cu acest tip de protecţie, pe atât de multe întrebări se nasc în legătură cu ea. Nu mulţi sunt dispuşi să lase un software să fie conectat în permanenţă la Internet, unul care să trimită date de pe calculatoarele lor, inclusiv în ideea că aici discutăm despre companii anti-virus, unele care ar trebui să fie sigure. Chiar dacă ele sunt de încredere, tot ceea ce este conectat la Internet nu poate fi în siguranţă, aşa cum ne-au demonstrat evenimentele recente.

Pe lângă asta, sunt mulţi cei care folosesc Internet limitat de către traficul lunar pe care îl au la dispoziţie, iar un program care consumă bandă web în mod constant, nu este tocmai o soluţie pentru aceştia.

Lăsând la o parte toate aceste neajunsuri pe care protecţia în cloud le are, se spune despre ea că reprezintă viitorul. Eu nu aş fi atât de sigur.

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *