WordPress Broken Link Checker pentru YouTube

WordPress Broken Link Checker pentru YouTube

Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!

Pe la inceputurile blogului, aveam prostul obicei de a scrie o propozitie mica si nu foarte interesanta, urmata de un videoclip de pe YouTube, pe care eu il consideram demn de a fi vazut si de catre alta lume. Neinspirata treaba, nu pentru ca acele clipuri erau rele, ci din cauza faptului ca dupa un timp nu mai existau.

Asta pentru ca de multe ori utilizatorii care le incarca, in goana dupa vizualizari si bani, uita un anumit detaliu foarte important: ca nu sunt ale lor, iar oamenii, carora le apartin de drept, ii reclama. Ii reclama, videoclipurile sunt sterse, iar conturile banate, daca nu sunt la prima abatere, tu ramanand cu un link nefunctional (broken link) si un articol fara sens, ceea ce-l face pe vizitator sa plece si sa-ti produca bounce rate.

De multe ori este si greu sa-ti dai seama cine a urcat primul acel videoclip, iar in alte cazuri nici nu trebuie sa fie un clip neaparat luat de la altii de pe YouTube, ci din alte surse, proprietarul acestuia nedorind sa fie disponibil si pe site-ul celor de la Google. Este posibil sa-si faca reclamatii intre ei chiar si cei care le fura unul de la celalalt, pentru a nu le fi afectate veniturile. Sunt sigur ca exista si asa ceva. De ce nu?

Sunt si cazuri cand proprietarul videoclipului decide sa-l stearga, din diferite motive, sau sa nu-l mai lase disponibil pentru toata lumea. In alte situatii, chiar daca videoclipul de pe YouTube este incarcat de catre detinatorul de drept, acesta este sters pentru ca incalca regulile site-ului.

Indiferent de motivul pentru care este sters un videoclip pe care tu l-ai preluat prin embed pe blogul tau, atunci cand se intampla acest lucru tu ramai cu un link “mort”, care ii afecteaza pe vizitatori si, implicit, pe tine, blogul tau, deoarece motoarele de cautare nu apreciaza linkurile nefunctionale (broken links) indiferent daca sunt videoclipuri sau orice fel de alta trimitere, asa ca situatia trebuie remediata.

Va scriam pe aici, prin 2014, ce pluginuri WordPress folosesc pe blog. S-a mai schimbat lista intre timp, asa cum este si firesc, insa conteaza cel mai mult ca acestea au ramas la fel de putine. Altele, dar putine, pentru a nu incarca blogul degeaba, deoarece stiti ca-mi place sa fie optimizat la maxim, in ideea de a se incarca rapid.

Dintre pluginurile WordPress enumerate in lista de la mai sus, Broken Link Checker era unul pe care il foloseam destul de des, atat pentru linkurile YouTube nefunctionale, cat si pentru alte astfel de trimiteri. Din pacate, nu mai este compatibil cu prezenta versiune de WordPress sau, cel putin, nu-mi mai merge mie. Se blocheaza, ingheata pentru secunde bune panoul de administrare WordPress si, in general, se misca extrem de greu. Nu ca ar fi fost el foarte rapid nici atunci cand isi facea treaba, deoarece trebuia sa astepti mereu mult dupa el, indiferent de setari.

Nu am foarte multe articole si nu am foarte multe articole cu videoclipuri YouTube, insa parca nici nu doream sa le iau la mana pe fiecare, pentru a vedea care link mai functioneaza sau nu, asa ca m-am pus pe cautari si am gasit alt plugin, denumit (cum altfel) Broken Link Checker for YouTube, ca doar de asta aveam nevoie, acolo aparand de obicei problemele cu linkurile nefunctionale.

Acest Broken Link Checker pentru YouTube nu doar ca este compatibil cu cea mai recenta versiune WordPress, insa este si incredibil de rapid. Dureaza doar cateva secunde, in cazul blogului meu, pentru a verifica o mie si ceva de articole, cu trei sute de embeduri YouTube.

A durat cateva secunde, spre deosebire de fratele plugin cu denumire mai scurta si functii mai multe, care nu mai functioneaza bine, si a gasit cateva zeci de linkuri “moarte”. Le-am reinviat rapid, singura problema fiind ca nu am mai gasit anumite videoclipuri, iar acele articole se mai potrivesc precum ghinda in bratele veveritei din Ice Age.

Morala ar fi:

1. Greseala fiind facuta, foloseste Broken Link Checker for YouTube pentru a o repara.

2. Pe viitor nu o mai repeta, in sensul ca voi incerca sa pun embed pe aici doar videoclipuri care-mi apartin, asa cum am facut in ultimul timp, sau unele care au sanse mici sa dispara in timp.

Si apropo de embed in cazul videoclipurilor care nu-ti apartin: am observat pe la americani, in cazul site-urilor mari de stiri, acestea nu-si permit nici macar sa le preia in acest mod, fara acodul proprietarului. Adica, mai direct, intrebat si dat bani catre acesta, pentru a face stirea in mod profesional si legal (cred).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *