Mai multe vizite si mai multi bani pentru videoclipurile tale de pe YouTube

In vara anului trecut, o persoana de pe forumul RST anuntate intr-un topic de acolo ca vinde postari in mai multe grupuri de pe Facebook, iar membrii vechi de acolo nu trebuie sa plateasca nimic pentru ele.

Idei afaceri si domenii Internet premium! Business ideas and premium domain names!

Nefiind inca in situatia de a avea problemele pe care le-am avut, i-am trimis un mesaj privat si-am spus ca nu doresc nimic gratis, ci voi plati pentru servicii, ceea ce am si facut.

Doream sa promovez un videoclip de pe YouTube, in care investisem deja ceva bani, iar grupurile Facebook pareau a fi un loc nimerit pentru a face asa ceva. Pentru asta au fost create, pentru a isi promova oamenii diverse lucruri pe acolo, iar unele dintre ele sunt exact pentru videoclipurile de pe YouTube.

Am platit, iar el a postat videoclipul meu pe acolo, venind pe el cateva sute de vizualizari. Foarte bine, exact asta si doream: vizitatori reali si chiar daca numarul lor nu era unul foarte mare, tot reprezenta un start bun pentru acel clip. Se stie ca dupa ce incarci un videoclip pe YouTube, acesta este pozitionat mai sus in cautari, cateva zile, in ideea de a avea sansele lui sa fie remarcat de catre cei care intra pe popularul site al lui Google.

Dupa cateva zile, persoana respectiva a folosit o parte din banii pe care i-am trimis, pentu a-mi cumpara vizite false pentru acel videoclip. Evident, YouTube a sters acele vizite, deoarece se stie de mult timp ca ele nu mai functioneaza. Asta pentru cei care se gandesc sa cumpere vizite generate cu boti.

Decat sa faceti asta, mai bine cumparati spatiu pe un site cu multi vizitatori, unde sa va fie pus embed videoclipul, deoarece vor veni vizite reale, iar YouTube nu are treaba cu asa ceva. Incorporarea videoclipurilor pe site-uri nu doar ca nu-i interzisa, ci chiar de dorit, pentru a aduce vizite pe acele filmulete.

Evident ca m-am enervat si l-am intrebat de ce naiba mi-a cumparat vizite false, daca eu nu i-am cerut asa ceva. Vrea sa-mi baneze videoclipul? Pentru ca se poate intampla asta, daca YouTube considera ca ai incercat sa trisezi.

Si-a cerut scuze si mi-a spus ca a dorit sa ma ajute. L-am inteles si am trecut peste asta.

Ideea este sa aveti grija cu persoanele de unde cumparati astfel de servicii, pentru ca oricat de multe intentii bune ar avea acestea, va pot face rau fara sa vrea. Este bine sa le spuneti clar ce au voie sa faca si ce nu, sa nu existe discutii dupa.

Revenind la grupurile de Facebook, acestea sunt si nu sunt bune pentru a va promova acolo videoclipurile de pe YouTube.

Nu prea sunt bune, pentru ca vizualizarile inregistrate direct pe Facebook nu sunt contabilizate de catre YouTube. Adica intra oameni si se uita la videoclipul tau, iti dau like si poate share, iar tu nu inregistrezi pe YouTube nici macar o singura vizita. Ma gandesc la faptul ca se intampla asta, deoarece fereastra videoclipului postat pe Facebook este mult prea mica si se stie ca YouTube nu inregistreaza vizitele pe videoclipuri care sunt puse embed sub o anumita marime.

Asta inseamna ca este bine sa puneti pe grupurile de Facebook link direct catre videoclipul de pe YouTube, fara a putea fi vizionat pe pagina de pe reteaua de socializare. Adica sa dea click pe link si sa intre pe YouTube, astfel inregistrandu-se si vizita.

Lasand grupurile de Facebook la o parte, pentru ca nu sunt nici cine stie ce sursa de vizite pentru videoclipurile de pe YouTube, vreau sa va scriu despre doua metode care chiar functioneaza, pentru a avea mai multe vizualizari videoclipurile voastre.

Nu doar simple vizualizari pe YouTube, ci vizite din tari unde traficul web chiar conteaza si este bine platit, deci puteti face si niste bani cu videoclipurile voastre:

1. LiveLeak

Despre LiveLeak cei mai multi dintre voi stiti ca este mostenitorul celebrului site “Ogrish”, insa acesta este o versiune mult mai linistita a fratelui lui mai vechi.

LiveLeak este un site condus si detinut de catre Hayden Hewitt, care-i si co-fondatorul acestuia. Hayden este o adevarata figura, un tip foarte simpatic, care are si o emisiune pe LiveLeak, in direct, in fiecare joi. Pana de curand aceasta avea o durata de o ora si jumatate, insa cea mai recenta, cea de zilele trecute, a fost micsorata la doar o ora si a inceput la ora 0:00, ora Romaniei.

Hayden Hewitt live streaming pe liveleak

Hayden Hewitt, posesor de nickname “LL_Hayden” pe LiveLeak, cred ca este printre putinii proprietari de site-uri mari care se iau la misto cu utilizatorii lor. Cam asta face Hayden pe acolo, o caterinca totala atat in sectiunea de comentarii a site-ului, cat si in cadrul emisiunii sale saptamanale, unde exista si un live chat in care utilizatorii ii pot scrie diverse lucruri.

Si ii scriu, iar el le raspunde, nefiind lipsit de pe acolo nici clasicul umor englezesc.

Hayden Hewitt glumeste pe liveleak

Incerc sa-i urmaresc emisiunile, pentru ca sunt foarte amuzante, insa exista si anumite saptamani cand nu le tine, deoarece are diverse probleme. Nici joia viitoare nu va fi prezent acolo, din cate am inteles in cel mai recent live stream al acestuia.

Pe langa caterinca de acolo, mai afli si lucruri interesante, cum ar fi faptul ca LiveLeak se pregateste sa aiba o fata noua, un design nou. Cand? Nu se stie, deoarece Hayden Hewitt a spus ca resursele sunt putine.

Pe LiveLeak m-am inscris prima data in anul 2006, exact atunci cand s-a deschis, insa, peste un timp, prin 2009, cand am incercat sa-mi accesez iar contul, am observat ca acesta nu mai exista, asa ca am fost nevoit sa-l reinregistrez, cu acelasi nume si aceeasi parola, in anul respectiv. Nu-mi dau seama daca mi-a fost sters contul vechi pentru inactivitate sau au avut ceva probleme cu baza de date.

Si acum sa discutam despre ceea ce ne intereseaza: cum sa aduci mai mult trafic web inspre videoclipurile tale de pe YouTube, pentru a avea mai multe vizualizari pe acestea si a face mai multi bani cu ele.

Pentru ca la asta este bun LiveLeak, un site care a crescut de la an la an si care a strans o comunitate destul de mare si multe accesari zilnice.

Ei bine, inainte iti faceai cont pe LiveLeak, strangeai un anumit numar de puncte, parca 60, acestea putand fi obtinute comentand pe site si primind like-uri, iar optiunea de embed pe YouTube iti era deblocata.

embed youtube pe liveleak pentru vizualizari si bani

Acum, am pe alt cont 60 de puncte, insa optiunea de a incorpora videoclipuri de pe YouTube nu a fost inca deblocata. Probabil s-au mai schimbat lucrurile pe acolo si ai nevoie de un videoclip care sa fie featured sau ceva de genul.

Daca reusesti sa-ti deblochezi optiunea de embed YouTube pe LiveLeak, trebuie sa ai grija sa nu abuzezi de ea, adica sa pui videoclipuri de pe YouTube cat de cat interesante, pentru ca altfel iti si poate fi luata, poti sa o pierzi foarte usor, mai ales daca te raporteaza lumea.

Se stie ca pe LiveLeak sunt enorm de multi troli, oameni care nu au ce face si te raporteaza din orice fel de motiv, sau care incearca sa-ti faca viata amara pe acolo. Sunt persoane multe destepte pe acolo, insa desteptaciunea contine si putina nebunie, sau cel putin asa se zice.

LiveLeak este Raiul trolilor, fiind si eu raportat de multe ori, insa nu a luat nimeni nici o masura impotriva mea, deoarece chiar si daca pun pe acolo continut de pe YouTube, este continut unic, fiind inregistrat de catre mine, iar moderatorii stiu asta.

Este de precizat faptul ca a incorpora videoclipuri de pe YouTube pe LiveLeak nu-i de dorit, deoarece politica site-ului este cam impotriva acestui lucru. Poate si pentru ca videoclipurile de pe YouTube sunt sterse frecvent, iar LiveLeak ramane cu linkuri nefunctionale, sau pentru ca ei doresc sa fie incarcate direct pe LiveLeak, deoarece sunt mai greu de sters de acolo, adica cenzura nu functioneaza, in afara de videoclipurile care incalca drepturile de autor sau legislatia in vigoare. In rest, poti sa incarci orice si stii ca nu va fi sters de acolo, indiferent de cat de multa presiune s-ar pune.

Absolut orice videoclip de pe YouTube pus embed pe LiveLeak, aduce atat trafic, precum si bani.

Trafic, in functie de sectiunea in care ajunge acesta. Daca face primii pasi si ajunge in sectiunea “Recent Items”, fii sigur ca vei inregistra pe YouTube de la cateva sute, la cateva mii de vizualizari, in functie de cat de interesant este videoclipul, de cat de mult timp sta printre primele clipuri in acea sectiune. Cand vine vorba despre bani, vei face cativa dolari. Majoritatea vizitatorilor de pe LiveLeak sunt americani sau englezi, deci valorosi atunci cand vine vorba despre trafic si monetizare.

Daca printr-o minune videoclipul tau ar fi featured pe index, adica ar ajunge pe prima pagina de pe LiveLeak, atunci ai pus-o, deoarece te poti astepta de la zeci de mii de vizualizari, pana la sute de mii. Ma gandesc la faptul ca si banii facuti din AdSense ar fi multi.

Din pacate, dupa cum am mai scris, politica LiveLeak este de nu a baga prea mult in seamna videoclipurile embed de pe YouTube, deoarece vor sa le incarci direct pe site-ul lor, avand suficient spatiu si suficienta banda Internet pentru a le tine acolo, ceea ce nu pot multi. Asta inseamna ca ar trebui sa te astepti mai mult ca videoclipul tau sa ajunga in “Recent Items” si sa fii multumit daca se intampla asta.

Am vazut, de-a lungul timpului, extrem de putine videoclipuri preluate cu embed de pe YouTube, care sa apara pe prima pagina a site-ului LiveLeak. Pentru a se intampla asta, trebuie sa ai un videoclip extrem de interesant, ceva care rupe stirile in acel moment. Este foarte putin probabil sa detii un astfel de clip, deci este si greu sa ajungi pe LiveLeak pe prima pagina.

Desigur, daca ai videoclipuri interesante, care-ti apartin, le poti incarca direct pe LiveLeak si poti cere sustinerea comunitatii, prin completarea casutelor PayPal si Bitcoin de pe site. Doar pentru videoclipurile proprietate personala, incarcate direct pe LiveLeak. Nu te astepta prea mult la venituri de acolo, deoarece v-am scris mai sus ca este plin de troli pe LiveLeak.

2. Instructables

instructables embed youtube

Tot testand pe aici metode de a avea mai multe vizualizari pe YouTube si care sunt videoclipurie ce atrag cat mai multa lume, precum si cele care aduc cei mai multi bani, am dat despre Instructables.

Instructables este un site unde oamenii pun embed de pe YouTube videoclipurile acestora “How to”. Doar videoclipuri in care tu ii inveti pe altii ce sa faca sau cum sa faca un lucru. Altfel de videoclipuri de pe YouTube nu sunt acceptate pe acolo.

Am realizat mai multe videoclipuri de genul “Cum sa…” si le-am pus embed pe Instructables. In functie de cat de interesante au fost, au venit pe ele din prima o suta sau doua de vizualizari. Nu va ganditi ca sunt putine, deoarece videoclipurile “How to” sunt foarte bine platite de catre AdSense, putand lua chiar si un dolar per click, in functie de unde vine acel click (Austria, Belgia, tari bine platite). In plus, doua sute de vizualizari din Anglia, deoarece am observat ca de acolo vinde cel mai mult trafic, inseamna un start bun pentru orice videoclip. Mai bine doua sute, decat doua.

Din pacate, dupa ce am incarcat mai multe videoclipuri acolo, contul mi-a fost blocat. I-am contactat si i-am intrebat de ce mi-au blocat contul, iar acestia mi-au raspuns ca au o limita pe zi pentru cate videoclipuri pot pune conturile free, iar contul meu a fost blocat automat de catre sistem, deoarece am pus prea multe, pentru a preveni spamul.

Mi-au deblocat contul si mi-au oferit un an de zile cont premium, insa pe care nu l-am folosit prea mult, deoarece m-am plictisit sa tot fac tutoriale. Ma plictisesc repede de orice si oricine, marea mea problema.

Chiar si daca nu primiti cont premium gratuit pe Instructables, il puteti cumpara, deoarece nu este atat de scump, mai ales cei care va ocupati cu crearea de tutoriale.

Desigur, mai sunt multe alte site-uri unde iti poti pune embed videoclipurile tale de pe YouTube si care au vizitatori multi, putand deveni virale, insa acestea doua au fost incercate de mine. De exemplu, ar mai fi vorba despre Reddit, insa daca pe LiveLeak este Raiul trolilor si poti fi luat instant in colimator, indiferent de orice, pe Reddit este iadul lor si lucrurile pot fi si mai rele, daca videoclipurile tale nu sunt apreciate de catre cei de acolo.

Sper sa va fie de folos aceste doua metode incercate de mine, pentru a avea mai multe vizualizari pe YouTube si a face mai multi bani cu videoclipurile voastre incarcate acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *