Scrisul mult pe blog, nu înseamnă vizite multe din Google

blog vizite google

Dacă scrii mult pe blog şi des, asta nu înseamnă neapărat că vei primi mai multe vizite din Google. Ţinând cont de cele mai recente schimbări făcute de către Google, am făcut o analiză despre ce merge şi ce nu merge, atunci când vorbim despre vizitatori veniţi din importantul motor de căutare, pe care o puteţi citi mai jos.

Scriu des şi am articole mari pe blog, de ce nu primesc mai multe vizite din Google?

Păcatul oricărui blogger începător este acela de a crede că dacă scrie mult şi despre orice, va primi foarte multe vizite din Google. Am făcut şi eu acelaşi lucru, atât pe acest blog, cât şi pe altele şi rezultatele sunt destul de clare: dacă scrii mult şi prost sau dacă scrii mult şi despre orice, fără o ţintă anume şi fără o analiză atentă, nu îţi vor veni mai mulţi vizitatori din Google, chiar dacă ai conţinut unic.

De exemplu, în afară de cik.ro mai am un blog pe o platformă gratuită, care peste câteva luni va împlini un an de zile. Am adăugat pe el conţinut unic, în fiecare zi, articole de peste 500 de cuvinte. Nu a fost vorba despre vreo analiză atentă în legătură cu articolele scrise, ci, mai degrabă, a fost vorba despre gândurile şi trăirile mele din acea zi. Rezultatul? Acel blog a primit din Google, în nouă luni de zile, tot atâtea vizite câte ajung pe cik.ro în cinci zile. Asta înseamnă foarte puţin.

Acest lucru s-a întâmplat din mai multe motive. În primul rând, atunci când îţi deschizi blog pe o platformă gratuită, pleci din start cu un avantaj, acela al autorităţii mari a domeniului, deoarece acel site reprezintă un subdomeniu al unui domeniu important. Cu toate acestea, o autoritate mare a domeniului nu te ajută cu nimic, dacă nu este dublată de o autoritate mare a paginii. Fie că-ţi deschizi blog pe o platformă gratuită, ca un subdomeniu, fie că-ţi deschizi blog pe domeniu propriu, autoritatea paginii va fi mică la început. Mai precis, asta înseamnă că nu ai linkuri care să facă trimitere către blogul tău. Puteţi verifica pe multe site-uri “domain authority” şi “page authority” pentru blogul vostru.

În al doilea rând, este vorba despre faptul că tastatul mult şi des nu te ajută, în cele mai multe cazuri, să primeşti vizite multe din Google. Aruncând ochii pe destule bloguri, am văzut că mulţi consideră invers, aceasta fiind o idee greşită care s-a înrădăcinat pe la noi prin ţară, atunci când citeşti ceea ce scriu bloggerii din afară şi nu filtrezi cum trebuie ceea ce tocmai ai lecturat.

Scrisul mult şi des pe blog, nu înseamnă mai multe vizite din Google. Scrisul rar şi aşa cum trebuie, îţi poate aduce mult mai mulţi vizitatori, decât cel des, mult şi prost.

Iată care este secretul, din punctul meu de vedere, de a avea mai mulţi vizitatori veniţi din Google.

Citesc mult, fac multe teste, tocmai pentru a vedea cum trebuie să procedezi mai bine, pentru a mări numărul de vizitatori ai blogului. Nu deţin nici cele mai multe informaţii, nu sunt nici cel mai bun în aşa ceva, însă, spre deosebire de alţii care fac bani mulţi din asta şi care cunosc şi ei toate aceste lucruri, însă care le păstrează doar pentru ei, eu am încercat mereu să le scriu pe aici, pentru a vă ajuta şi pe voi.

Pentru a-ţi veni mai multe vizite din Google, revin la ceea ce am scris mai sus: trebuie să faci rost pentru blogul tău de linkuri de calitate, în ideea de a-ţi mări autoritatea domeniului şi a paginii. Cel mai uşor, rapid şi gratuit mod de a-ţi face rost de linkuri, este reprezentat de către directoarele web. Încă funcţionează şi sunt foarte bune pentru a ajunge pe prima pagină în Google România, pentru orice cuvânt care nu are vreo concurenţă prea mare. Mare atenţie, nu vă înscrieţi în prea multe directoare dintr-o dată, mai ales dacă aveţi blog nou, pentru că s-ar putea să fiţi penalizaţi de Google, care poate considera că faceţi spam. Dacă aveţi blog nou, vă puteţi înscrie în 10 – 20 pe zi. Unii recomandă şi mai puţine, însă eu spun că este în regulă dacă vă înscrieţi în mai multe, fiindcă nu toţi vă vor accepta blogul şi cei care o vor face, vor realiza acest lucru pe parcurs, câteodată fiind nevoiţi să aşteptaţi de la o zi, până la luni de zile. Pentru a vă mări şansele de a vă fi acceptat blogul într-un director web, scrieţi conţinut unic pe blog, de calitate şi fără să puneţi reclame pe el în această perioadă de timp. Atenţie la blogurile gratuite, acestea nefiind acceptate de marea majoritate a directoarelor web. Mai sunt şi alte cai de a face rost de linkuri, însă despre asta vom vorbi altă dată, pentru că obiectul acestui articol este altul, nu înainte de a vă repeta să nu trimiteţi multe linkuri către blogul vostru, în timp scurt, fie că vorbim de cele din directoarele web, comentariile pe alte bloguri sau oricare altă sursă, pentru că riscaţi să vă fie penalizat blogul de către Google.

Revenind la articole, pentru a primi mai multe vizite din Google, este nevoie să scrieţi mult, dar să scrieţi bine. De exemplu, un blogger din afara ţării, unul care face mulţi bani din aşa ceva, scrie cam trei articole pe lună. Trei, aţi înţeles? Însă vorbim despre articole lungi, foarte, foarte, foarte bine documentate, foarte bine scrise, unele care stârnesc suficient interes pentru a fi citite şi recitite.

Dacă le spui bloggerilor români să scrie doar trei articole într-o lună, vor crede că-i înjuri. În România, există acea puternică teamă că dacă scrii rar, rişti să fii penalizat în Google PageRank la următoarea actualizare a acestuia, deoarece nu ai updatat suficient de des blogul. Ei bine, blogul respectivei persoane are un Google PageRank mai mare decât al oricărui blogger de pe la noi, nu mai spun de vizite.

Asta înseamnă că trebuie să te concentrezi mai mult pe ceea ce scrii şi mai puţin pe cantitate. Un articol foarte bine documentat, asupra căruia ai reflectat suficient, este mult mai bun decât o sută de scrieri, dese, lungi, plicticoase şi fără un conţinut relevant, interesant.

Cu toate acestea, acel articol bun nu mai este atât de grozav, dacă nimeni nu ştie despre el, deci promovarea reprezintă şi ea un factor cheie în această încercare de a face cumva să-ţi vină mai mulţi vizitatori din Google.

Şi iar ne întoarcem la faptul că un articol nu este bun doar pentru că este lung, ci este bun dacă scrii lucruri interesante în el.

Un alt mare secret pentru a-ţi veni cât mai mulţi vizitatori din Google, mai ales când eşti blogger începător, este acela de a scrie articole în care cuvintele cheie să fie unele care au o dificultate cât mai mică şi un număr cât mai mare de căutări lunare. De exemplu, pentru “seo blog” nu sunt nici în primele 100 de pagini de pe Google, însă pentru “seo blog nou” sunt pe poziţia a patra. Nu primeşti la fel de mulţi vizitatori precum în primul caz, însă ceea ce contează este că ei vin.

Un alt mare secret, este să scrii lucruri unice, din timp, înaintea altora. Un articol care mi-a adus multe vizite, este “Când apare Step Up 5 All In”. Nimeni nu scrisese despre aşa ceva până atunci, pentru că nici nu se ştia prea bine data, deci nu era nici concurenţă. Acel articol mi-a adus vizite din Google într-un mod constant.

Tot un exemplu al lucrurilor scrise înaintea altora, este şi “Top filme 2015“. Nu dăunează cu nimic dacă “furi startul” şi scrii despre lucruri pe care alţii nu au apucat încă să le aştearnă pe blog.

Aceste articole se traduc în vizitatori unici. Când vine vorba despre vizitatorii unici ai acestui blog, comparând februarie 2014 cu septembrie, creşterea a fost de patru ori. Mai sunt vreo două zile şi Cik.Ro împlineşte un an de zile de existenţă, timp în care am făcut nenumărate greşeli, însă unele din care pot spune că am învăţat pentru viitor. Mi-aş fi dorit şi mai mulţi unici, însă atunci când vine vorba despre blog nou şi Google, nu poţi grăbi lucrurile, pentru că graba aduce penalizări. Alt lucru pe care unii nu-l înţeleg niciodată.

Sper că vă sunt de folos toate aceste sfaturi şi dacă am uitat să scriu ceva, o voi face data viitoare. De asemenea, dacă între timp aflu lucruri noi, fiţi siguri că le voi scrie aici.

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

2 Comments

  1. Traiasca Google! ca asa te-am gasit.
    De acord cu tine, in general. Intrebare particulara:
    Cum trateaza Google chestiunea asta intermediara numita Domain Mapping? (stii tu, dai 13 dolari si faci ca s-m punct ro sa ajunga pe smro wordpress com).
    Tehnic mi-e foarte clar ce se intampla, nedumerirea e alta: Google ce zice de faza asta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *