Sa te fereasca destinul sa fii judecat in Romania pe infractiuni informatice!

Hai sa va scriu cateva lucruri pe care le-am observat in instanta, atunci cand am fost chemat ca martor in acel caz urias, cu toata interlopimea Bucurestiului.

In primul rand, sa te fereasca sfantul sa fii judecat in tara noastra pe infractiuni informatice!

Judecatoarea m-a intrebat ce faceam atunci cand aia s-au luat la bataie.

I-am raspuns ca eram la birou, cu ochii in monitorul calculatorului de la munca. O exprimare destul de nefericita din partea mea, deoarece ea a inteles ca „monitor” ar insemna ceva sistem de monitorizare, iar eu in declaratie zisesem ca nu aveam asa ceva, ceea ce era si adevarat. Nu aveam sistem de monitorizare video in magazin.

Ea: – Ce inseamna „monitor”?

Eu: – Display-ul calculatorului.

Alta exprimare defectuoasa din partea mea, pentru ca eu cred ca daca stiu cu PC-urile si ceilalti cunosc.

Ea: – Poftim?

Eu: – Ecranul calculatorului.

Na, ca o nimerisem cat mai bine pe romaneste.

Tot nu a inteles, asa ca l-a intrebat pe cel mai apropiat politist de ea ce vreau sa zic. I-a explicat omul respectiv si a priceput.

Nu ma intelegeti gresit: judecatoarea respectiva era o persoana foarte in regula, blanda, pentru ca pana in ea am vazut si o judecatoare mai „intepata”, despre care voi scrie mai jos, insa nu prea le avea cu PC-urile.

Desigur, exista expertize, dar sa te fereasca destinul sa fii judecat de oameni care nu inteleg ce judeca!

Cum le mai explici tu niste termeni complicati din IT, daca ei nu stiu lucruri simple?

M-am simtit mai in siguranta pe strada, decat in Tribunalul Bucuresti

Stiti cum sunt salile de judecata pe la noi?

Politistii stau, de obicei, prin zona din fata salii, pe langa judecatori. Isi fac si ei treaba, fara prea mare tragere de inima, sa-si ia salariul la sfarsit de luna.sa nu faci infractiuni informatice in romania

Tu, ca martor, stai in sala, langa avocati, interlopi si prietenii, rudele, lor.

Sunt cazuri in care, daca nu te uiti atent, nu stii sa-i deosebesti, iar adresa ta este trecuta la dosar.

Mi s-a parut ca am auzit niste voci, nu stiu cine, prin spatele meu: „Il bag in beci si ii dau douazeci de pumni in cap”.

Nu stiu cui ii zicea, sper ca nu mie, pentru ca a zis treaba asta, cand judecatoarea a facut prezenta martorilor, imediat dupa mine. Nu inteleg nici de ce fix douazeci de pumni. O fi vreo formula magica, prin interlopime.

Nivelul de securitate era slab acolo, cel putin cand am mers eu, in vara lui 2015.

Desigur, erau doi politisti la intrare si acea poarta, detector de metale, scaner sau ce este. Chiar si asa, daca vrei sa bagi ceva in interior, o poti face. Dovada ca asta au si facut, s-au taiat prin interior, in acelasi dosar, la putin timp dupa ce am fost eu.

Sa nu mai spun ca m-am ratacit prin tribunal, cum sunt eu aiurit, si am iesit prin alta parte, nu pe la intrarea principala. In incaperea respectiva, nu mai era acea poarta de scanare, ci doar un politist, care statea la un birou si te intreba de viata. Nu stiu daca poti sa si intri prin locatia aia sau doar sa iesi.

Prin comparatie, cand am fost la Casa Poporului, masurile de securitate erau altele, mult mai dure, sa nu cumva sa li se intample ceva iubitilor nostri conducatori.

Si la Inalta Curte la fel, pentru ca m-au pus sa-mi scot pana si cureaua, fiindca tot piuia ceva.

Judecatoarea cumsecade cu unii si dura cu altii

Cand trebuie sa ajung undeva, merg intotdeauna mult mai devreme. Traiesc oarecum cu teama de a nu intarzia.

Si aici la fel, asa ca am intrat in sala, unde era alta judecatoare si erau alte cazuri.

Primul caz, cu doi tineri, amarati, un baiat si o fata. Aveau pana in douazeci de ani.

Nu stiu ce facusera, pentru ca nu am prins de la inceput speta, dar sarmanii de ei stateau si ei in sala de judecata, cuminti, cu capul in pamant, asteptand sa vada ce zice judecatoarea.

Judecatoarea i-a intrebat daca ar fi de acord sa le preschimbe pedeapsa cu inchisoarea, in munca in folosul comunitatii.

Intr-un glas, ambii, au zis un mare „DA”, plini de speranta. Doamne, ce mila mi s-a facut de ei!

Daca cititi pe aici, stiti ca sunt foarte atent la reactiile oamenilor cu care am de a face, iar cei doi pareau doua persoane care au gresit si le parea foarte rau, sperand si ei ca vor fi lasati sa iasa din inchisoare. Mi-au topit inima.

Nu la fel s-a intamplat si in urmatorul caz. Judecatoarea a fost de neinduplecat, mult mai dura in exprimare decat cu primii.

Omul era ceva cu bani, imbracat la costum si cu un avocat, probabil, recompensat cu un onorariu pe masura.

Avocatul a incercat tot felul de tertipuri avocatesti, din dorinta de a-l elibera, inclusiv ca familia omului respectiv nu are bani, ca ar fi ramas fara sprijin financiar, de cand este el arestat.

Judecatoarea, o persoana foarte dura, corecta, care nu accepta nimic din ceea ce ea nu considera ca ar fi adevarat, i-a raspuns ca daca a realizat o evaziune fiscala atat de mare, de vreo doua sute de mii de euro, daca mai tin eu bine minte, nu duc lipsa ai lui de bani, asa ca sa mai stea o tura in arest.

Mi-a parut rau si de el, deoarece in cazurile fara violenta, oamenii ar trebui judecati in libertate, pana la o sentinta definitiva si irevocabila. Cred ca acum se numeste doar „definitiva”.

Avocatul impertinent

Un avocatel, al „victimelor”, adica aia care au iesit mai sifonati din bataie, desi, probabil, au dat si ei, a incercat sa imi rastalmaceasca declaratia, care la momentul respectiv fusese data cu vreo sapte ani in urma.

Fiind vorba despre atat de mult timp, i-am spus judecatoarei ca imi sustin in totalitate declaratia si nu doresc sa mi-o schimb in vreun fel, deoarece memoria iti mai joaca feste, mai ales dupa atat de multi ani. Acea declaratie fusese data exact la momentul respectiv si nu voiam sa amestec lucrurile vazute pe la televizor sau citite prin presa, cu alea pe care le-am vazut eu.

Ala a inceput cu tot felul de insinuari si era nesimtit, asa ca am inceput sa fac misto de el, ca doar la asta m-am antrenat multi ani si ma pricep.

Daca tu esti corect cu mine, sunt si eu cu tine, daca esti nesimtit, o sa fiu ironic la adresa ta, pana o sa intri in pamant de rusine.

M-a intrebat ceva de genul: „Dumneavoastra cum vi s-au parut, erau violenti?”.

La care i-am raspuns ca daca s-au luat la bataie, probabil ca erau violenti.

A zambit judecatoarea.

Dupa care l-am luat si mai rau la misto, de facuse omul o grimasa pe care nu o sa o uit toata viata. Nu cred ca o sa ma uite nici el, insa daca fost nesimtit si a incercat sa fie bandit cu banditul, si-a meritat-o.

Chestia asta nu i-a mai convenit doamnei judecatoare, asa ca m-a rugat sa raspund simplu, cu „da” sau „nu”.

Ce o fi zis: „Vine asta pe aici, sa faca misto de noi, juristii?”.

Pentru a-i arata ca stiu si eu chestii juridice, am inceput sa-i raspund in termeni de specialitate, precum „rechizitoriu”, „speta” si asa mai departe. Si-a dat seama si si-a schimbat tonul la adresa mea.

Si procurorul cand m-a vazut asa, nu m-a intrebat absolut nimic, atunci cand judecatoarea i-a zis daca vrea sa imi adreseze vreo intrebare.

Niste concluzii:

1. Incercati sa nu va aflati la locul si momentul nepotrivit, ca veti fi tarati fara motiv prin salile de judecata. Aici nu-i vorba de oameni simpli, sa spui ca trebuie sa mergi sa dai declaratii, sa-i ajuti, ci de interlopi care s-au batut si taiat intre ei. Adica nu au legatura cu mine, cu viata mea si felul in care mi-o traiesc.

Doar ca am fost prin preajma, la momentul nepotrivit.

2. Chestiile trebuie sa se schimbe cu adevarat si pe la noi: siguranta in institutiile de judecata si protectia martorilor. Sa se schimbe cu adevarat, nu maneaua care este acum la noi.

Cu politisti care au salarii mici si trebuie sa vina cu bani de acasa, pentru benzina sau topuri de hartie. Nu, nu sunt corupti toti. Stiu destule persoane care nu ar accepta niciodata nimic. Din pacate, nu sunt nici ei protejati, nici judecatorii… si le este frica. Si mie imi este, mai ales cand stii ca te pui cu cei mai rai dintre cei mai rai, iar tu nu ai bani si nici un fel de protectie.

Romania este tara clanurilor.

Si este nasol cand vantul iti bate pe la ureche si iti sopteste ca s-au interesat de tine, ce ai scris pe acolo. Nu direct.

De asta, probabil, unii martori nici nu s-au prezentat, riscand sa ia amenda sau sa fie adusi cu mandat.

Cand eram in facultate si am facut practica tot la Tribunalul Bucuresti, am gresit usa pe unde trebuia sa intru, pentru ca sunt o persoana cu capul in nori si am dorit sa merg pe la magistrati, atunci cand o doamna a iesit de acolo.

M-am indreptat inspre persoana respectiva, iar aceasta a sarit de pe loc, speriata. Era judecator, procuror, ceva, probabil.

Iar eu sunt micut, nu te poti speria de mine. In plus, eram si cu o mapa in mana, pe care a observat-o si ea mai apoi si s-a linistit.

De multe ori nici nu am fost controlat pe la evenimente, asa cum s-a intamplat si la Ziua Romaniei, chiar daca am trecut prin mai multe filtre, iar nepotul meu cara in mana trepiedul aparatului foto, care era pus intr-o husa ce putea adaposti si o sabie mai mica, in timp ce altii nu aveau nimic in mana si erau „puricati” de fiecare data. Probabil, nu am fata de infractor.

Cred ca oamenii aia, magistratii, traiesc intr-un mare si permanent stres. Si ma refer la aia corecti. Ca sunt si stiu destui.

3. Incercati sa va traiti viata corect, fara a face nici un fel de infractiuni, mai ales informatice

Am fost in practica, pentru ca am luat noua la Criminologie, la Rahova si este nasol. Iar ala e penitenciar de lux, deci este foarte putin probabil sa ajungeti sau sa ramaneti pe acolo, daca nu sunteti pregatiti.

Sincer, mai bine fara bani, decat sa poposesti pe acolo.

Mori sarac si te duce un pic cerebelul?

Nu-i nimic, au mai fost si altii. Eroare de calcul. Este greu aici, cand incerci sa faci lucrurile in mod corect, ca traim cu totii in Romania.

Da-i share pe:
TwitterFacebookGoogle+

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *